Evocări// In memoriam Dumitru Blajinu
Nume de legendă în cultura noastră, un mare violinist și un dirijor de excepție, în viața de toate zilele Dumitru Blajinu, ca fiecare om, a avut de toate și bune, și rele, și bucurii, și necazuri. Nu era o fire simplă, așa cum și presupune un suflet de mare artist. Nu se împăca cu falsul și neadevărul în creație, simțea cu toate fibrele sufletului zvâcnetul melosului popular și pe artiștii cu har. E unicul dirijor de orchestră care începându-și activitatea la Folclor, colectiv fondat pe lângă Radioteleviziune, își îndemna artiștii instrumentiști și soliștii vocal să meargă prin sate, prin localități îndepărtate, să adune, să descopere cântecul de la vatră.